Istoria comunei Paleu:
Despre începuturile istoriei satului nu avem documente scrise. Din primul document care datează din 1685 reiese că satul Paleu a fost distrus de un incendiu. În anul 1695 la 4 iulie, după un document semnat de împăratul Leopold I, se aprobă repopularizarea satului. Acesta fiind de acord ca oamenii să fie aduşi din satele învecinate şi să fie scutiţi de taxe şi de munca pe proprietăţile împăratului pe timp de 3 ani, iar de la bătrânii satului care au transmis din generaţie în generaţie se ştie că biserica satului a fost construită pe şi din ruinele vechii biserici. În documentele mai vechi, denumirea originală a satului este Hegyközpályi, care tradus ar fi Paleu de Munte însă în zilele noastre apare doar sub denumirea de Paleu.
Dintre cele mai vechi denumiri topografice putem aminti Cserhegy (Dealul cu Ceri), denumire apărută de la dealul împădurit cu ceri care este situat spre est, între localităţile Paleu şi Uileacu de Munte.
În timpurile vechi, satul Paleu era înconjurat de apă şi exista doar un dig care asigura intrarea şi ieşirea din sat. Într-un alt document din anul 1799, care prezintă denumiri ale unor unelte de muncă rezultă că îndeletnicirea de bază a populaţiei era aceea de ardere a cărămizilor.

Uileacu de Munte:
S-a înfiinţat în anul 1210, prin aducerea de către Episcopatul Oradiei a coloniştilor care au populat ţinuturile pustiite de tătari şi turci. Până în anul 1792 localitatea avea denumirea de Uileacu de Paleu, care provine din înfrăţirea celor două localităţi. După acest an cele două localităţi se despart având numele de Uileacu de Munte deoarece era înconjurată de munţi şi Paleu.
Săldăbagiu de Munte:
Primele documente despre sat apar în anul 1360, iar în secolul al XIII-lea apar documente în care acesta este înregistrat sub numele de Zaldobag. În a doua jumătate a secolului al XV-lea, satul devine proprietatea bisericii catolice, fiind transformat în feudă. Tot în această perioadă a avut loc o invazie a turcilor şi tătarilor, aceştia luându-i o parte prizonieri, o parte omorându-i iar ceilalţi locuitori au reuşit să se ascundă. În anul 1697 doar două persoane au reuşit să revină în localitate, găsind tot satul în ruine. În anul 1802 cea mai mare parte a satului a ars. Cu această ocazie a dispărut şi arhiva satului.