PRIMARIA MACESU DE SUS

 

Primaria Comunei Macesu de Sus
Primaria Comunei Macesu de Sus
Adresa/Address:
Localitatea/City: Macesu de Sus
Judetul/County: Dolj
Tara/Country: Romania
Cod postal/Zip Code: 207375
Telefon/Phone: 0251-354191,354190, 354225
Fax: 0251-354191, 354225
Site Web/Website: http://comunamacesudesus.ro
Adresa de e-mail/Email Address:

 

Informatii Primarie

 Siteul primariei

Satelor aflate in administratia primariei:
Suprafata Totala:  3.550,48 ha
Suprafata Intravilan:  165,2 ha
Suprafata Extravilan:  3385,22 ha
Populatie:  1.439
Gospodarii:  780
Numar locuinte:
Numar gradinite:
Numar scoli:
Numar licee:
Numar universitati:
Asezarea geografica:  Localitatea Măceşu de Sus s-a format şi dezvoltat în sud-estul Câmpiei Desnăţuiului, la o distanţă de aproximativ 51 km de municipiul Craiova. Strict din punct de vedere al aşezării, comuna este situată în sudul ţării, aproape de Dunăre, la circa 15 km în linie dreaptă, şi foarte departe de graniţa de nord. Limitele administrative o delimitează la nord de comunele Barca şi Valea Standului, la est de Gângiova, la sud de Măceşu de Jos, iar la vest de Goicea.In prezent, localitatea este legată de reşedinţa judeţului Dolj, municipiul Craiova, printr-o şosea asfaltată (drumul comunal DC 3 Măceşu de Sus-Goicea şi apoi drumul judeţean DJ 561 Goicea-Segarcea-Craiova). Legătura cu Măceşu de Jos se face tot pe un alt tronson al drumului comunal DC 3, recent asfaltat, iar cu Gângiova pe drumul comunal DC 49, care este pietruit.În momentul de faţă, teritoriul administrativ al comunei Măceşu de Sus, înscris în coordonatele geografice 43,92° (43°55’14”) latitudine nordică şi 23,7° (23°42′) longitudine estică, ocupă o suprafaţă de 3.550,48 ha, din care 3385,22 ha teren extravilan şi 165,2 ha teren intravilan, pe care sunt edificate 780 case de locuit şi anex gospodăreşti. La momentul documentării noastre, comuna avea populaţie de 1.439 locuitori.Relativ la organizarea teritorială a localităţii, remarcăm aşezarea pe şoseaua principală a primăriei, şcolii generale, bisericii, postului de poliţie, grădiniţei, dispensarului medical uman şi a celui veterinar.
În geografia vieţii culturale se remarcă existenţa unui cămin cultural şi a unei biblioteci cu circa 5.000 volume.
Activitati specifice zonei: Agricultură
Zootehnie
Pescuit şi vânătoare
Principalele activitati economice: Cultura cerealelor şi plantelor tehnice
Creşterea animalelor
Pescuit
Prestări servicii: comerţ şi produse panificaţie
Obiective turistice locale: Monument istoric – Biserica Sf. Nicolae, Măceşu de Jos
Monument arhitectural – Spiritualul – Aşezământ Brâncovenesc Măceşu de Jos
Agroturism pe fluviul Dunăre 51 km
Evenimente locale: Târgul comunal săptămânal în fiecare zi de miercuri
Facilitati oferite investitorilor: Amenajare cămin pentru bătrâni în spitalul Măceşu
2000 ha în Lunca Dunării, pentru concesionare, arendare, cumpărare
Construcţii zootehnice pentru reactivare
Istoricul comunei
Tradiţia orală susţine că satul a luat fiinţă în această locaţie care, pe vremea aceea, aproximativ cu 25 de ani înainte de domnia lui Mihai Viteazul, era împrejmuită cu păduri şi, de-a lungul văii, pe coastele dinspre miazăzi şi miazănoapte, creşteau nişte arbuşti, denumiţi măceşi.Mărturiile orale sunt confirmate de un hrisov domnesc din 28 octombrie 1568, al lui Alexandru Mircea Voievod, prin care confirmă banului Radu Craiovescu proprietatea asupra mai multor sate, împreună cu bălţile lor, printre care se aflau şi Măceşelul şi Măceşul Mare,„pentru că le sunt vechi şi drepte ocine de moştenire de mai înainte de aceste vremi, de la alţi domni, care au fost mai înainte de domnia mea”.
Printr-un alt hrisov domnesc, din data de 30 aprilie 1579, Mihnea Turcitul întăreşte lui Matei ban şi fiicei sale Marga, fratelui său Vâlsan şi fiilor săi Danciu şi Radu, ocine în satele „Măceaşiul şi Măceşelul şi Marmuri”, pentru că acele sate „sunt satele lor vechi şi drepte şi de moştenire”.Informaţii cu privire la abundenţa de arbuşti, denumiţi măceşi, ce creşteau pe această vale, se află şi în Dicţionarul geografic al judeţului Dolj, din anul 1892, conform căruia „Aici se găseau o mulţime de măceşi, unde un cioban îşi avea turma de oi”.Şi pentru că în mod obişnuit de orice proces de etnogeneză este legată şi o legendă, pentru comuna noastră tradiţia orală spune că primul sosit era un cioban din neamul Tătuleştilor, strămoşul familiei Mihai, acesta clădindu-şi o colibă în coasta văii, zisă azi „Brânduşa”, nume ce-l purta o oaie a sa, pe care a aşezat-o într-o groapă, din cauză că nu-şi lăsa mielul să sugă. Şi cum în groapa făcută a izvorât apă, a fost nevoit să scoată oaia şi mielul, însă a aflat astfel că locul este favorabil unei aşezări stabile, astfel că în curând au venit şi alte neamuri, din alte zone.Este mai mult ca sigur că aici au apărut primele bordeie. Treptat, primii locuitori pripăşiţi pe această vale, au început desţelenirea ei. Poziţia geografică era favorabilă înfiripării unor aşezări omeneşti, având şi caracter strategic, căci oferea noilor veniţi, în majoritate fugari din calea năvălitorilor străini, loc bun de ascuns, şi unde se puteau creşte animale şi se putea lucra în parte şi pământul, mai ales pe partea de miazănoapte, unde începea câmpia.
Cei dintâi locuitori ai acestor meleaguri au venit aici din satul mai vechi, situat în marginea luncii dunărene, Măceşu de Jos. Dunărea se revărsa de multe ori peste maluri, îneca toată regiunea, până pe actualul amplasament al şoselei Calafat-Bechet şi astfel inunda şi locuinţele oamenilor, pustiindu-le, aşa încât unii, disperaţi de prăpădul ce-l făceau puhoaiele apelor revărsate, plecau spre nord, la deal, şi se aşezau aici, în dosul dealului, unde apele niciodată nu puteau străbate. Se refugiau şi din pricina urmăritorilor pentru strângerea birurilor turceşti sau boiereşti, precum şi din cauza năvălitorilor străini, pentru că pe aici trecea drumul cel mare, care pornea de la Bechet, cunoscut ca port încă de pe vremea romanilor, şi urca către nordul Olteniei.Numele comunei noastre mai este menţionat şi în alte documente din secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, în harta lui Schwartz (1723), ca sat părăsit, în memoriile lui Bauer, în catagrafiile din 1828, 1831, 1844 şi 1853.
Primul proprietar al satului a fost postelnicul Radu, fratele bo-ierilor Craioveşti, care l-a moştenit de la părinţii săi, conform actului de atestare.
Măceşu de Sus a fost, la început, denumită Măceşel, sat boieresc, prin aceea că toată suflarea era supusă la muncă pe pământuri ale boierilor vremii.La 1633 devine sat mănăstiresc, pentru că la acea vreme, Matei Basarab, zidind Mănăstirea Arnota din judeţul Vâlcea, care, după cum spune în actul de ctitorie, era aşezată într-un loc destul de anevoios pentru a se găsi hrană vieţuitorilor săi şi, neavând niciun venit din moşiile sale de lângă „Măceşu de Dunăre”, şi anume „Cârna” se vede nevoit să o înzestreze şi cu alte asemenea proprietăţi. Pe această moşie lucrau locuitorii satului Măceşel, care acum era divizat în două părţi: de Răsărit, care va deveni în prima jumătate a secolului al XlX-lea moşie brâncovenească, şi de Apus, ai cărei locuitori munceau pe moşia Arnota.Catagrafia anului 1828 includea satul Măceşu, împreună cu Săpata, ca fiind aşezate pe moşia banului Brâncoveanu şi pe cea a mănăstirii Arnota, cele două sate fiind locuite de 96 familii de clăcaşi (19 de frunte, 30 de mijloc, 47 de coadă), precum şi 44 de persoane „din alte orânduieli de oameni”. Clăcaşii deţineau 166 de boi, 244 vaci, 131 cai, 48 bivoli, 809 oi, 15 capre şi 27 de stupi, iar familiile nesupuse la bir 456 boi, 429 vaci, 253 cai, 105 bivoli, 1583 oi, 15 capre şi 49 stupi .În anul 1831, moşia Cârna din satul Măceşu de Sus aparţinea mănăstirii Arnota (73 de familii cu 13 feciori de muncă), iar pentru anul 1837 documentele istorice evidenţiază existenţa a două moşii în hotarul satului: una a mănăstirii Arnota, iar alta a moştenitorilor răposatului ban Brâncoveanu, aproximativ aceeaşi stare de fapt fiind evidenţiată şi de înscrisuri din 1840 şi 1845, conform cărora Măceşu de Sus era proprietatea mănăstirii Arnota, iar Măceşu de Jos aparţinea soţiei banului Brâncoveanu, având 178 de familii.

În anul 1863, odată cu secularizarea averilor mănăstireşti, ca urmare a aplicării legii adoptate de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, moşia stăpânită de mănăstirea Arnota a devenit proprietatea statului.

În decursul timpului s-au grupat în aşa-zisa „vale a pârâului”, pe plaiul năpădit de măceşi, familii venite din multe părţi ale ţării.
Tradiţia orală aminteşte de neamuri de prin părţile Romanaţilor (Castranova) – familia Diaconeasa, de la Segarcea – familia Segărceanu şi familia Sârbu, din Măceşu de Jos, căruia i se mai spunea Măceşul sârbesc. Acest sat, Măceşu de Jos sau „din Vale”, cum i s-a zis dintotdeauna în limbaj popular, era alcătuit exclusiv din familii sârbeşti şi bulgăreşti.

În testamentul Banului Grigore Basarab Brâncoveanu, prin care se consacră parte din moşiile sale în scopul întreţinerii Spitalului din Bucureşti, zis „Brâncovenesc” citim că, printre alte moşii, ca aceea din Dăbulenii Romanaţilor, Nedeia, Nedeiţa, sau cea din Cernăteşti, din nordul judeţului Dolj, se mai oferă şi moşia brâncovenească din Măceşul sârbesc, precum şi cea în Măceşul românesc.

Testamentul acestuia a fost imprimat în zid, cu litere chirilice, în holul Spitalului Brâncovenesc din Bucureşti, pe care preotul Nicolae Iliescu l-a descoperit pe vremea când a fost internat în acest loc, desluşindu-l în parte: „Săvârşitu-sa zidirea acestui spital s-au şi înzestrat pentru cea în toată vremea bună căutare a bolnavilor cu moşiile ce s-au deosebit din Avuturile Brâncoveneşti, şi anume moşia Dăbuleni cu toate hotarele şi căşile ce alcătuiesc trupul ei, moşia Comoşteni, cu hotarele Nedeia şi Nedeiţa şi cu toate celelate hotare şi bălţi ale ei, moşiile Măceşul sârbesc şi Măceşul românesc, cu toate hotarele lor…”.

Pentru perioada modernă, reţinem ca semnificativă înfiinţarea comunei Măceşu de Sus prin legea administrativă din 31 martie 1864, localitatea făcând parte din plăşile Balta (1864-1908), Barca (1908-1950), şi raioanele Segarcea (1950-1965) şi Băileşti (1965-1968), fiind formată din satele Măceşu de Sus, Măceşu de Mijloc (1864-1873), Măceşu de Sus (1873-1943 şi 1968 până în prezent) şi Măceşu de Sus, Satul Nou (1943-1968).

Relieful

Din punct de vedere fizico-geografic, comuna Măceşu de Sus este situată într-o zonă de şes, în extremitatea sudică a Câmpiei Segarcea, câmpie situată între văile Jiului şi Desnăţuiului, pe care le domină prin înălţimi mai mari, fiind lipsită de dune de nisip.

Din punct de vedere al caracteristicilor reliefului, Câmpia Segarcea este împărţită în două subunităţi: Câmpul Sălcuţa-Drănic şi Câmpia Măceşu .
Prima subunitate este situată în nord-estul judeţului şi are as¬pectul unui câmp foarte întins, foarte puţin fragmentat şi terminat printr-o pantă pronunţată spre sud, spre terasele Dunării. Zona este lipsită de dune de nisip, dar prezintă numeroase lacuri, unele chiar permanente.
A doua subunitate, Câmpia Măceşului, se găseşte la sud de aceasta, fiind alcătuită din terase ale Dunării, Jiului şi Desnăţuiului. întinderea mai mare a teraselor mai vechi îi dă aspectul de câmpie înaltă, iar ca urmare a lipsei dunelor netezimea iniţială a podului teraselor a rămas aproape complet neschimbată.

Ca limite teritoriale acceptate de geografi, Câmpia Măceşu este delimitată la răsărit de râul Desnăţui, la apus de râul Jiu, la nord de teritoriul administrativ al comunei Drănic, iar la sud de lunca Dunării.
Raportat la nivelul mării, localitatea se află situată la circa 50 m deasupra acesteia.

Clima

Poziţionarea comunei Măceşu de Sus în sudul ţării şi la o distanţă relativ mică de curbura lanţului muntos carpato-balcanic determină apariţia unor trăsături specifice faţă de o parte importantă a teritoriului naţional, putându-se vorbi, la modul general, de o climă mai caldă decât în nordul şi centrul ţării, şi de un continentalism mai moderat decât în jumătatea de est.

Temperatura medie anuală este 11,5 grade C, izoterma de 11 grade C trecând la aproximativ 35 km de teritoriul administrativ al comunei.

În ultimii ani se remarcă însă oscilaţii de amplitudine între minimele din zilele de iarnă , care ajung la -20 grade C şi maximele din perioada de vară, care depăşesc 40 grade C , climatul temperat ieşind astfel din tiparul său consacrat de geografi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *